Purim 2019
2019-03-21


Sărbătoarea de Purim este în data de 14 luna Adar, fapt pentru care în acest an 2019, data în care mica noastră comunitate s-a reunit la sinagoga din str. Aurel Filimon a fost 21 martie. Ne-am adus aminte de „ziua Sorții” amintindu-ne de evenimentele de acum aprox. 2500 de ani, când mulțumită reginei Estera evreimea din imperiul persan a supraviețuit încercărilor de anihilare fizică a lor. Dr. Vasile Dub, președintele comunității, a prezentat pe scurt evenimentele redate în „Cartea Esterei” finalizând scurta lui expunere cu continuarea unei idei prezente în cartea scriitorului Yuval Noah Harari: în Israel este foarte răspândită ideea că „tărâmul sfânt” este al nostru pentru că suntem „poporul ales”. Așa este, dar suntem aleși, nu pentru a fi infatuați, ci pentru ca înțelepciunea Torei să fie dată și transmisă altora ! Și anul acesta sărbătoarea de Purim a fost diferită, căci cei prezenți au fost încântați de concertul susținut de orchestra de suflători a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea „B” din Tîrgu-Mureș, condusă de domnul Vasile Cazan (directorul Filarmonicii de Stat din Tg.Mureș). Concertul foarte plăcut urechilor celor prezenți, a fost urmat de gustarea prăjiturii tradiționale „humentaș”, delicatesă pregătită după  o muncă asiduă de o zi, de către doamnele Rigó Ibi și Negrea Iulia.

Diamantstein Gheorghe



inapoi...